Despre ce scriem pe acest blog

7 decembrie 2011

S-a descoperit o nouă planetă Pământ

Astronomii au confirmat existenţa unei planete asemănătoare Terrei în „zona locuibilă" din jurul unei stele.



Planeta, denumită Kepler 22-b, se află la o distanţă de 600 de ani lumină de Pământ şi este de 2,4 ori mai mare decât acesta, cu o temperatură de 22 de grade Celsius la suprafaţă. Aceasta este cea mai apropiată planetă de Terra care întruneşte condiţiile propice pentru existenţa vieţii, relatează BBC.

Cu toate acestea, echipa de cercetători nu ştie, încă, dacă planeta are o consistenţă solidă, lichidă sau gazoasă.

Echipa de cercetători a declarat, în cadrul unei conferinţe, că a identificat 1.094 de planete care ar putea întruni condiţii de viaţă asemănătoare celor de pe Pământ.

Kepler 22-b este una dintre cele 54 de planete identificate, în luna februarie, de către echipa de cercetători şi prima planetă a cărei existenţă a fost confirmată cu ajutorul altor telescoape. Planeta se află cu 15% mai aproape de steaua furnizoare de căldură şi lumină, în comparaţie cu distanţa dintre Pământ şi Soare, iar un an durează 290 de zile. Cu toate acestea, planeta primeşte cu 25% mai puţină lumină decât Pământul, păstrând condiţiile optime pentru existenţa vieţii.

... articol preluat din Romania Libera

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare