Despre ce scriem pe acest blog

9 decembrie 2011

Papusa Barbie si-a schimbat coafura!

Eu sunt unul din copiii care au vazut-o prima oara pe Barbie  la Cartoon Network, in reclamele amuzante cu fetite stirbe ca si mine, jucandu-se cu Barbie si prietenele ei.



Tin minte si acum casuta lui Barbie, cu mobila, hainute si accesorii, trasura magica in care se plimba cu Ken sau masina sport roz cu care mergea la shopping. Afara in fata blocului, ma jucam din cand in cand cu fetele care aveau papusa originala, cu pantofi si haine facute de noi, cu casute improvizate din cutii de carton adunate de prin casa.


Cred ca imi placea mai degraba sa vizionez reclamele decat sa ma joc efectiv cu Barbie, poate si din cauza ca nu aveam rabdare/dexteritate ca sa cos hainute si accesorii pentru papusi. Cele doua papusi pe care le tin minte din copilarie sunt Bebe cel umplut cu carpe si cu membre din cauciuc, caruia i-am taiat gura ca sa-i pot da sa bea suc, apa si lapte, si o papusa blonda ca cu un smoc galben de par sarmos in varful capului. Desi nu era tunata ca Barbie (nu se indoiau picioarele sau mainile), arata dragut, avea pantofi roz si ma insotea peste tot.


Am citit de curand ca Barbie, pe numele ei de "domnisoara" Barbara Millicent Roberts,  si-a facut niste frizuri noi si foarte colorate.  


La achizitionarea unei papusi primesti 16 extensii colorate de par pentru fetite (si mamici) si alte 6 pentru a te juca cu papusa. Suvite in culori aprinse, cu care poti face nenumarate frizuri. Mi-ar fi placut sa am asa ceva cand eram mica, dar nu mi-e rusine sa spun ca si acum m-as juca. :D



Iata o scurta istorie a papusii Barbie: creata in 1959 in America, de catre compania de jucarii Mattel, aparitia ei a fost inspirata de papusa germana Bild Lili. Aceasta la randul ei a fost mai intai prezenta in o serie de benzi desenate intr-un ziar german, infatisand-o pe Bild Lili ca o femeie independenta, care se putea descurca singura, fara ajutorul barbatilor. In primul an al aparitiei, s-au vandut 350.000 de bucati, iar hainutele erau cusute manual in Japonia.


Desi pentru acele vreumuri o papusa cu silueta de femeie era considerata necorespunzatoare pentru joaca fetitelor , papusa Barbie a devenit in scurt timp un mare aliat in recunoasterea drepturilor femeilor din intreaga lume. Barbie a colaborat cu multi designeri cunoscuti, a primit o casa superba cu accesorii si mobila in nuante de roz aprins, a condus masini luxoase, a avut un prieten pe nume Ken si multe prietene cu care mergea la cumparaturi.



Colaborarea lui Barbie cu un salon de coafura a fost un succes, dupa cum arata pozele de mai jos:





Sunt prezentati chiar si cei care s-au ocupat de crearea acestor coafuri, facand parte din echipa salonului BLEACH Salon.
Ce parere aveti, va plac noile coafuri?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare